Povestea Bloom

poza alexandra ok

Bună, eu sunt Alexandra, iar pentru mine, povestea Bloom începe cu mult înainte de a exista acest spațiu.

Sunt actriță, iar la o repetiție de dans m-am accidentat grav la ambii genunchi. Doctorii mi-au spus că ar fi mai bine să renunț la sport dacă nu vreau să ajung la operație. Pentru cineva care trăiește prin mișcare și pentru scenă, vestea asta a fost un șoc. Am petrecut doi ani căutând un tip de antrenament care să-mi mențină corpul în formă și să-mi protejeze genunchii, fără să-mi pun în pericol viitorul profesional.

Într-un final am descoperit Pilatesul, pe care l-am practicat intens timp de opt luni și care mi-a redat încrederea în corp după accident. După ce m-am mutat în Bragadiru, am realizat cât de greu este să găsesc un studio aproape și adaptat programului meu. Atunci mi-am dat seama că nu sunt singura femeie care are nevoie de un spațiu accesibil, sigur și aliniat vieții de zi cu zi. Așa a apărut ideea Bloom: împreună cu o asociată care împărtășește aceeași viziune, am decis să construim locul pe care noi înșine nu l-am găsit – un spațiu complet, născut dintr-o nevoie reală, dedicat mișcării, liniștii și regenerării, cu Pilates, masaj și saună cu infraroșu în același loc.

Bloom Pilates & Spa – locul în care corpul, mintea și feminitatea ta se întâlnesc pentru a înflori.

Bloom nu este doar un nume, ci o filosofie. Înseamnă autenticitate, echilibru, feminitate și renaștere. Am ales acest nume pentru că surprinde exact esența a ceea ce ne-am dorit să construim: un spațiu în care fiecare femeie poate să crească în ritmul ei, să se reconecteze cu propriul corp și să se simtă în siguranță să se transforme.

La Bloom, fiecare detaliu a fost gândit pentru tine, ca să te simți văzută, apreciată și ghidată cu grijă. Ne dorim ca aici să existe un spațiu intim în care să poți uita, măcar pentru o oră, de tot ceea ce te apasă și nu te lasă să dormi.

Suntem aici să te vedem cum înflorești!

Servicii

dsc03248

Pilates de grup

Clasele noastre de grup sunt limitate la doar 4 persoane, pentru ca tu să primești atenția și îndrumarea necesare unei practici corecte și eficiente. Exercițiile pe Reformer te ajută să îți tonifiezi corpul, să îți îmbunătățești postura și să te reconectezi cu respirația și centrul tău. Un ritm blând, controlat, care îți arată cât de puternică ești de fapt.

Pilates Privat 1:1

Pentru obiective clare și rezultate rapide, sesiunile private sunt spațiul ideal. Lucrăm personalizat, adaptat corpului tău, ritmului tău și nevoilor din prezent: postură, recuperare postnatală, tonifiere sau revenire după perioade solicitante. Aici se întâmplă transformările profunde.

dsc02727
img 6222

Saună cu infraroșu

Sauna noastră cu infraroșu este un refugiu cald care relaxează musculatura, îmbunătățește circulația și reduce tensiunea acumulată. Căldura pătrunde în profunzime și activează starea de „rest & digest”, esențială pentru recuperare și echilibru. Este momentul tău de liniște, regenerare și respiro.

Masaj

Masajul la Bloom este o continuare naturală a grijii față de corp. Fie că alegi relaxare, deep tissue, drenaj limfatic sau terapii dedicate perioadei postpartum, fiecare procedură este gândită ca o eliberare: a tensiunilor, a stresului, a oboselii. Aici, corpul tău primește exact ce are nevoie pentru a reveni în armonie.

dsc04168@0.3x

Poți alege între cele doua tipuri de abonamente: Gentle Bloom Body – care cuprinde masajul de relaxare, cel capilar, reflexoterapia, cel facial și cel postpartum SAU Deep Bloom Body – unde găsim masajul anticelulitic, cel terapeutic și cel cu pietre calde.

Prețuri

Pilates de Grup
- Sesiuni -

Dozen Bloom Pack - 12 Sesiuni -
999.0 RON

Blossom Pack - 8 Sesiuni -
649.0 RON

Petal Pass - 4 sesiuni -
349.0 RON

First Bloom o sesiune -
99.0 RON

Pilates de Grup
- Nelimitat -

Infinite 6 Bloom - Nelimitat 6 luni -
4499.0 RON

Infinite 3 Bloom - Nelimitat 3 luni -
2499.0 RON

Infinite 1 Bloom - Nelimitat 1 luna -
1399.0 RON

Pilates Privat

Infinite Private Bloom - Nelimitat o lună
2499.0 RON

Focused Bloom - 10 sesiuni private -
1799.0 RON

Glowing Bloom Private - 4 sesiuni -
749.0 RON

Inner Bloom Privat - 1 sesiune -
199.0 RON

Masaj

Gentle Bloom Body - 10 sesiuni de masaj - 1779.0 RON
Gentle Bloom Body - 5 sesiuni de masaj - 888.0 RON
Gentle Bloom Body - O sesiune de masaj - 189.0 RON

Masaj

Deep Bloom Body - 10 sesiuni de masaj - 1999.0 RON
Deep Bloom Body - 5 sesiuni de masaj - 999.0 RON
Deep Bloom Body - O sesiune de masaj - 229.0 RON

Saună

RedHot Bloom - 10 intrări -
349.0 RON

RedHot Bloom - 5 intrări -
199.0 RON

dsc02322

Descoperă
locația noastră

dsc03248
La activarea contului beneficiezi de o ședință gratuită.

Bloom Pilates & Spa este echipat cu aparate Reformer de ultimă generație, concepute pentru eficiență, siguranță și confort. Spațiul este structurat în zone distincte: studio pentru clase de grup, sală privată pentru sesiuni 1:1, cameră de masaj și zona de relaxare cu saună cu infraroșu.

Descoperă locația noastră: marmura, lemn, in, piele. Fiecare încăpere a fost finisată cu atenție la detalii, materiale naturale și elemente inspirate din natură – marmură, lemn, in, pergament, piele – pentru ca atmosfera să fie caldă, calmă și primitoare – un loc în care să te simți acasă.

Contact

Program:

L-V 08:00-21:00
S 09:00-18:00
D 09:00-13:00

Telefon: 0799 104 323
Email: bloompilatesandspa@gmail.com
Adresă:  Str. Crisul Repede, Nr. 48, Bragadiru, Ilfov, Romania 077025

Pentru că transformarea începe cu tine.

Beneficiază de o ședință gratuită la activarea contului tău!

Scroll to Top